-1-

E o zi ca toate celelalte. Faptul ciudat e ca azi m-am trezit mai devreme ca sa ma duc la scoala de soferi. Dar in rest nimic special. Relaxarea aceea tipica verii parca mi-a cuprins si mie din  ce in ce mai tare tot corpul. Dar acest sentiment este, mai nou, insotit de o senzatie apasatoare a regretului pentru ceea ce puteam face si nu am facut in timpul liber(avut din plin), pentru faptul ca in curand n-o sa mai fie chiar atat de liber, si pentru ca am pierdut niste prieteni. Parca imi vine sa-i trag inapoi, pana si cu dintii, dar in acelasi timp imi vine sa-i las balta fiind convinsa ca nu numai eu i-am facut pe ei sa plece, ci in mare parte au facut-o singuri, din ideile lor preconcepute. Daca ar fi sa ascult de sfaturile alor mei probabil as iesi mai mult din casa si as radia in jurul meu numai fericire. Dar nu pot. Ceva anume ma constrange si ma arunca, parca, la loc pe acelasi scaun al aceluiasi birou. Si cu toate astea asta a fost si inca mai e vacanta mea - alternarea Photoshopului cu jocul Sims si cu serile in care stau pe Messenger si ascult muzica; desi nu sunt considerata introvertita sau izolata. Culmea, cunostintele pe care le intalnesc periodic ma considera foarte sociabila, chiar adorabila uneori., dar ele probabil nu au apucat sa afle de senzatiile care ma incearca pe mine mai nou. Nici nu au de unde. Adevarul e ca, pe langa mama, am doi sau trei prieteni foarte buni, iar restul... hai sa zicem ca ii pun pe acelasi loc. Partea proasta e ca pe unul dintre acei buni prieteni l-am iubit mai mult. Enorm chiar. Acum nu cred ca mai e ceva, dar oricum obsesia aceea ... persista. Unde e? Ce-o face? De ce? Cum? deocamdata nu-mi pot imagina viata mea fara intrebarile astea despre el. Eh! Frustrari de fata. Da, jumatatea aceea de poza din antetul blogului e jumatatea mea. Si probabil nu veti cunoaste decat acea jumatate in viitorul apropiat. Cealalta e ocupata cu intrebari si frustrari pe care in timp o sa le elimin aici.
Imi amintesc ca atunci cand a plecat am numarat zilele. Am scris despre fiecare zi din toate cele 11 in mica mea agenda care a devenit ulterior mult mai incomoda decat calculatorul.
Adevarul e ca-mi place ca altii sa stie gandurile si frustrarile de tipul alor mele, insa nu-mi place sa stie ca sunt ale mele. Prefer sa ascult comentariile de departe, dinafara discutiei, ca sa le pot analiza singura. Daca imi sunt spuse direct clachez. Le iau ca pe critici. De-aia mi se pare mai usoara varianta asta de jurnal. Nu ma deranjeaza daca este citit sau daca este comentat, si poate foarte bine sa ramana necitit. Mi-e totuna.
Aici pot sa spun si faptul ca am fost distanta cu el dintr-o vointa proprie stupida, dar in acelasi tip imensa pentru persoana mea. El a crezut ca l-am lasat balta. In fond asta am crezut ca a facut si el cu mine. Si uite-asa am ratat cateva saptamani bune in care puteam sa rezolv ceva intre mine si persoana asta. Dar nu mai e nimic de rezolvat. Nu mai sunt decat ramasitele trecutului care trebuie adunate cu grija, lipite, si pastrate intacte intr-un cufar bine blocat, sub forma unei amintiri frumoase. Si probabil e un fel de lectie.
Prieteni buni- iubiti- prieteni buni. Sarificiile pe care le faci in ultimul stadiu sunt parca pedepse capitale, dar stii ca daca nu le faci dispare o relatie a carei pierdere ti-ar putea marca negativ o perioada indelungata din viata.
Simt ca am ratat ceva si nu stiu exact ce. Probabil niste zile. Sper ca nu asta. Nu-mi pot aduce inapoi timpul desi as vrea. De fapt as vrea mai degraba sa-l opresc. Ma simt atasata de momentele ca asta.
Va veni un prieten in vizita. Unul dintre aceia putini. Nici cu el nu am vorbit o perioada indelungata, de teama faptului ca el are alte sentimente pentru mine. Probabil asa a fost. Oricum ar fi, ultimul lucru pe care-l vreau e sa-l ranesc. M-a ajutat si m-a sprijinit in nenumarate cazuri. A fost una dintre singurele persoane care m-a consolat cand m-am despartit de cel de mai sus, si dealtfel, unul dintre putinii care stiau.
Doamne, cat de melancolica am fost. Si cu toate astea nu ma pricep la drame. Mai mult la SF.
Dar, cine stie? poate-mi iese un best-seller. :))
Hai ca eu ma duc. O sa-l chem pe tata sa ma dezlipeasca cu ranga de aici. Cred ca e singura metoda eficienta.
Pana data viitoare ... sa ne "citim" sanatosi!